Participanții construiesc o viziune relevantă pentru securitate a sistemului, identifică amenințări credibile și căi de abuz, aleg răspunsuri și verifică dacă cerințele rezultate sunt adecvate. Este cel mai util devreme în design și ar trebui să evolueze odată cu sistemul.
Modelul poate acoperi active, utilizatori, fluxuri de date, dependențe, granițe de încredere, privilegii, ipoteze și adversari potențiali. Echipele pot folosi metode precum Spoofing, Tampering, Repudiation, Information Disclosure, Denial of Service și Elevation of Privilege (STRIDE), arbori de atac, cazuri de abuz sau abordări centrate pe risc; nicio metodă unică nu este corectă pentru fiecare sistem.
Puncte esențiale
Întrebări esențialeCe construim, ce poate merge prost, ce vom face în privința asta și am examinat suficient de bine sistemul și răspunsurile?
Rezultate utileDiagrame sau alte modele de sistem, ipoteze documentate, scenarii de amenințare prioritizate, cerințe de securitate, proprietari, riscuri acceptate și criterii de validare testabile.
Practică de lucruImplicați ingineria, operațiunile, produsul, confidențialitatea, siguranța și părțile interesate de domeniu, după caz, apoi revizuiți modelul când arhitectura, dependențele, datele, utilizarea sau amenințările se schimbă.
Limitare importantăUn model de amenințări reflectă domeniul, participanții, dovezile și ipotezele sale; nu poate enumera fiecare atac viitor. Nu scanează sisteme în funcțiune, nu dovedește calitatea implementării și nu înlocuiește revizuirea codului, testarea de securitate sau monitorizarea operațională.