Aplicațiile și controlerele exprimă politici prin interfețe software, în timp ce switch-urile, routerele, funcțiile de rețea virtuale sau alte elemente de forwardare aplică regulile rezultate.
O arhitectură SDN include de regulă interfețe orientate către aplicații, o funcție de control centralizată logic și interfețe către elementele de rețea gestionate. „Centralizat logic” nu cere un singur controler fizic: sistemul de control poate fi distribuit pentru scalare și reziliență, prezentând în același timp o viziune coerentă a politicii. Interfețele și modelele de date pot fi deschise, standardizate sau proprietare, așa că portabilitatea și interoperabilitatea multi-producător nu sunt automate.
Puncte esențiale
AbstractizareAplicațiile pot exprima intenția fără a gestiona fiecare comandă de dispozitiv, în timp ce controlerele traduc politica de nivel superior în comportament de forwardare.
Utilizări operaționaleSDN poate sprijini configurarea coerentă, rețelele virtuale, ingineria traficului și modificările de politici conduse de aplicații sau telemetrie.
Proiectarea interfețelorInterfețele de controler, aplicație și dispozitiv necesită autentificare, autorizare, modele de date, versionare și comportament la eșec definite.
Limitare importantăControlul concentrat și privilegiile largi de automatizare cresc impactul compromiterii controlerului, defectelor de software și politicilor incorecte. Accesul securizat la controler, interfețe autentificate, validare, redundanță, monitorizare și căi de recuperare protejate rămân necesare; SDN nu este inerent sigur.